Transformarea
9 mai 2017
„Reîntoarcere la Creație”
2 decembrie 2017

19 zile de Post

Când privesc în urmă, îmi pare rău că nu am mai rezistat încă 2 zile, să se împlinească 21 de zile de Post. Când închei astfel de experimente, încep mustrările de conştiintă: se putea mai mult! Dar acum e altceva pentru mine, e o realizare interioară în care m-am contopit cu o mică părticică din Dumnezeu, în acele momente. E un mic pas pentru mine de a atinge acea stare de conştietizare şi întelegere pe care Dumnezeu o oferă din iubirea pură pentru copiii săi. Cu cât parcurgeam, cu atat orizontul se deschidea în faţa mea şi vedeam prin ochii sufletului, de care până atunci nu eram constient.
Totul a început acum 4 ani când simţeam impulsul să ţin post, dar după o zi eram dărâmat şi a trebuit să mănânc ceva. În fiecare an am încercat să ţin mai multe zile până în acest an când, după 3 încercări eşuate de 2 – 4 zile în care am slăbit 2 kg pe zi, plângeam şi ceream Tatălui să mă ajute să rezist, îmi doream să ajung la El. Simţeam că pot mai mult, dar nu ştiam cum şi în ce mod să fac. La câteva zile, mă sună un prieten din Bucureşti şi îmi spune ca a experimentat cu nevasta lui 16 zile, dar cu apă şi putea mai mult, dar venise Paştele. Din vorbă în vorbă mi-a dat curaj şi a răsărit o speranţă înlăuntrul meu.
Pe 22 mai am început postul, când am ţinut seminarul la mine acasă, cu gândul să ţin 40 de zile. Primele zile au fost uşoare pentru mine, deoarece curăţasem mult din trecutul meu, dar după ziua a 5 au început amețeli, fel de fel de idei, imagini etc. Când am ajuns în ziua a 11-a, am avut un vis, l-am scris în cartea mea : 2.06.2017 – După 11 zile de post negru plin de peripeţii, am avut un vis pe care simt să-l scriu să nu-l uit. Eram cu un băiat şi o fată ( Marinela şi Ciprian) mergeam undeva. Pe drum ne întâlnim cu un băiat în cărucior care încerca să mă ţină pe loc. Ceilalţi doi au luat-o înainte, eu îmi doream să plec şi nu ştiam cum să scap. Într-un final am plecat de acolo şi mă întâlnesc cu un poliţist, i-am povestit de băiatul cu cărucior şi mi-a spus că-l cunoaşte şi va vorbi cu el. Am plecat, am ajuns în faţa unei piramide. Erau foarte puţini oamenii care urcau şi coborau și cei mai multi făcuseră o săniuţă , urcau până unde puteau să urce şi coborau, nu erau statornici, preferau să se joace. După un timp am văzut ceva incredibil: în acea piramidă înaltă, pe anumite zone erau sculptate locuri unde se puteau cuibări oameni, unele încă goale, în altele oameni erau în interiorul lor. Am simţit să pun întrebarea ce se întâmplă acolo, de ce oamenii rămân acolo. Răspunsul a fost că nu mai doreau evoluţia, prefereau să ramână acolo unde sunt, sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat până atunci. În alt vis am ajuns în faţa unei clădiri, am intrat, am urcat nişte scări, și, după ce am discutat cu cei care se aflau acolo, m-am întors înapoi cu o pătură, dar uitasem încărcatorul de la telefon. Am simţit impulsul de a ma întoarce, nu am mai stat pe gânduri, îmi reveneau imaginile pe unde fusesem puţin mai devreme. Am lăsat pătura și am luat încărcătorul. În timpul călătoriei, când urcam treptele, vedeam cum se îngustează abia puteam păşi, cu mâna dreaptă ţineam pătura şi cu stânga mă sprijineam. Cu greu am urcat ultimele trepte. Când am înapoiat pătura abia atunci am realizat că nu am haine pe mine, trupul meu era transparent.
Apoi am fost în pelerinaj la mânăstirile din Tulcea Celic Dere, Cocoş şi Saon. Am condus maşina dus – întors, în timpul călătoriei mă rugam Tatălui meu să îmi dea putere şi încredere, de a termina acea călătorie până la sfârşit. La un popas, un prieten când a auzit că ţin post a început să îmi spună că nu e bine ceea ce fac etc. L-am lăsat să vorbească, dar după 20 de minute în care tot timpul mă critica am preferat să-i vorbesc. I-am spus cu blândeţe că prefer când ma aflu în faţa oamenilor să vorbesc din propria experienţă, exprimând prin cuvintele mele trăirile pe care le-am conştientizat. După un discurs în care nu mai ştiu ce i-am mai spus, de multe ori vorbesc…, în acele momente am simţit că nu mai eram „EU”. Se uita la mine și a tăcut. I-am spus că prefer liniştea de la un timp, să-l simt pe Dumnezeu cum îmi vorbeşte, noi oameni uităm să mai şi ascultăm. Am fost la Feteşti, am o grădină acolo, erau multe căpşuni. M-am pus pe cules, culeg, culeg şi când mă uit în urma mea am văzut că am făcut 3 galeţi şi ceva, am dat din ele și am oprit o parte pentru gem. Această muncă mi-a pus capac, am depus efort fizic şi nu trebuia când ţin post, dar nu puteam să las fructele să se strice. Trei zile am început să vomit, nu mai îmi reveneam şi m-am gândit că e de ajuns cât am ținut până acum. Seara în a 19 zi la ora 20 am început să fac o supiţă şi să mănânc.
Sunt puţine cuvinte în acest articol despre ceea ce s-a întâmplat în aceste zile. Ce pot sa spun e ceva de vis, nu pot exprima în cuvinte ceea ce vezi, ceea ce auzi. Acest post nu e aşa de usor. Dar nici greu daca ţi-ai vindecat în jur de 80 % – 95 % din karma (trecutul). Nu recomand pentru cei care sunt la început de drum, sau la jumătate deoarece vin imagini din trecut care vor să fie vindicate. Să țină post doar 1-3. Acest post e destinat numai pentru cei avansati, care ştiu ce vor şi cred în Dumnezeu, numai prin el se ajunge la nemurire. În timpul postului, cei care îmi erau apropiaţi au început schimbările şi puneau pe seama schimbărilor globale.
Când eram în Mănăstirea Celic Dere, o măicuţă stătea lângă mine în timpul slujbei. Parcă era atrasă de energia mea, căci dacă mă dădeam un pas mai într-o parte, ea tot venea lângă mine…
Nu pun limitări pentru nimeni, dacă voi credeţi că puteţi să ţineţi măcar 7 zile, ţineţi. Eu am fost la seminarii, cursuri, worshop-uri, terapii, știu ce înseamnă energia, ştiu ce înseamnă energia lui Dumnezeu. Credeţi-mă, am atins o farâmă din Dumnezeu şi îmi doresc să mă întorc înapoi, iar ACUM vreau să mă întorc la El cu tot cu corpul fizic.

Lasă un răspuns